Restricții în Donarea de Sânge După Operația Bariatrică

Am început să donez sânge în 2003, când una dintre cele mai bune prietene de-ale mele din liceu, Șușu, a aflat că suferă de cancer ovarian la vârsta de 20 de ani.
Atunci, am mers să donez pentru ea, sperând că acest gest o va ajuta și totul va fi bine. Din păcate, nu a fost să fie (Odihnește-te în pace).
De atunci, mi-am jurat că la fiecare 3 luni voi merge să donez sânge și să încerc să ajut persoanele care au nevoie de acest lucru atât de important.
Atunci, ca și acum, era o lipsă acută de sânge, și m-am ținut de promisiune până înainte de operația bariatrică.
Am ajuns la 60 de donări de sânge, echivalentul a 24 de litri de sânge donați.

Mi-am dorit foarte mult să pot continua acest lucru și după operația bariatrică, însă se pare că nu mai este posibil să donezi sânge după o astfel de intervenție.
Desi unele persoane operate afirmă că au reușit să doneze, chiar menționând la centrele de donare că s-au operat de Gastric Sleeve, eu vorbesc doar pentru Centrul de Donare din București, de pe Constantin Caracas.
Am întrebat mai multe persoane din cadrul centrului, care mi-au spus clar și răspicat că persoanele care se operează de Gastric Sleeve sau Gastric Bypass nu mai pot dona sânge vreodată.
Motivul invocat a fost că scăderea bruscă în greutate influențează organismul astfel încât, la donarea de sânge, se poate întâmpla să se declanșeze o anemie sau ca persoanei care donează să i se facă brusc rău.
De aceea, persoanele care suferă o intervenție chirurgicală bariatrică nu mai au voie să doneze sânge.
Chiar dacă această veste m-a întristat teribil, am înțeles argumentele și sper că pe viitor se vor găsi modalități care să contracareze eventualele efecte adverse, iar persoanele bariatrice să poată dona sânge din nou.
Vă aștept cu interes la următoarele articole,
Cu drag, Mihai