Aveam în plan să public acest articol la momentul în care am ajuns la 84 kg, pentru că pur și simplu eram copleșit de atâtea reacții negative și sfaturi nesolicitate, văzând cu ochii mei că transformarea negativă este reală.
Am zis să-l pun acum totuși, poate vor exista persoane care, după operație, au simțit la fel, și aș dori să se vadă că nu sunt singure pe acest drum.
Aș dori să arăt din nou că operația bariatrică nu este ceva ușor prin care treci ca prin brânză, ci este un pas enorm în viață ce te macină, te aduce uneori în situații ca cele de mai jos, și sper să avem cu toții de învățat ceva din experiențele mele.
Cu stupoare constat că, chiar și acum, după ce am ajuns la normoponderabilitate, nu reușesc să mulțumesc lumea cu ceea ce am devenit. Doar eu și soția mea știm cât de mult am evoluat în acest an și jumătate.
Știu că am menționat de mai multe ori că trebuie să filtrăm sau chiar să ignorăm reacțiile celor din jur, dar vă spun sincer că este extrem de dificil.
Mental, duc o luptă continuă cu gândurile și trăirile mele, iar faptul că aud doar reacții de genul „ce rău arăți acum” și „mai pune ceva pe tine” mă frustrează foarte tare.
Revin cu un leitmotiv actual: „Când ești gras, ești prea gras, când ești slab, ești prea slab”.
Chiar dacă merg pe drumul meu și încerc să nu iau în seamă aceste reacții, este foarte dificil să le accept și să merg mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Vă rog frumos, dacă tot vă pasă de viața și evoluția mea, hotărâți-vă odată! Am ajuns la concluzia că unii chiar nu înțeleg această decizie și călătorie a mea și mi-ar fi mult mai ușor să înceteze cu toate reacțiile acestea.
Cum ar trebui să fiu astfel încât să „vă plac”?
Ar fi bine să revin iar la 165 kg?
Sunt sută la sută convins că și atunci veți începe din nou cu aceleași replici reîncălzite:
„Te-ai îngrășat și nu e bine, trebuie să slăbești.”
„Vezi că operația nu a funcționat? Ai ajuns iar în același loc.”
Am observat cu stupoare că sunt în lumina reflectoarelor după operație, ca și cum sunt investigat și cercetat pentru fiecare pas pe care îl fac. Știu că sună dur ceea ce voi spune, dar majoritatea abia așteaptă să esuez! Ca să aibă apoi ce să spună altora: „Ia uite-l pe Mihai, s-a operat și acum a ajuns la loc!”
Paradoxal, aceste reacții vin tocmai de la persoane care nu fac ceva pentru ei, dar sunt imediat acolo să dea sfaturi despre cum ar trebui să-mi trăiesc eu viața. Life’s a bitch, right? 🙂
Ultima reacție apărută la cei din jur este legată de masa musculară. După ce am pierdut aproximativ 70 kg, am nevoie acum de masă musculară.
Credeți că eu nu știu asta? Credeți că este ușor ca, după o zi sau săptămână de muncă, să fac seara exerciții cu zâmbetul pe buze?
Știu și eu că am nevoie să pun masă musculară, doar că oboseala mentală atacă din toate părțile și este al naibii de greu să mă pot concentra seara astfel încât să am puterea necesară de a face și exercițiile de care și eu sunt conștient că am nevoie.
Mă lupt cu mine însumi și trag de mine astfel încât să fie bine, însă reacțiile și lipsa de empatie și suport din partea unora mă trag înapoi într-un mod foarte agresiv.
Este fix ceea ce simt acum și această refulare este reală.
Sper ca lucrurile să se schimbe în viitor astfel încât să învățați că eu, ca pacient bariatric, duc o luptă continuă pentru care am nevoie de tot ajutorul vostru.
Dacă în continuare nu înțelegeți acest lucru, este o mare problemă (pentru voi și mai ales pentru mine).
Ne auzim la următoarele articole.
Cu drag, Mihai.