Planificator și jurnal bariatric pentru consulturile de nutritie:o transformare inteligentă
Ai făcut un pas important spre o viață mai sănătoasă cu operația bariatrică de Gastric Sleeve. Urmează o nouă etapă, la fel de importantă ca intervenția chirurgicală în sine: îți construiești un stil de viață sănătos și ajungi la o greutate optimă. Pentru asta am pregatit acest planificator și jurnal pentru consultațiile de nutriție.
După cum ți-a explicat și medicul tău, ședințele regulate cu un nutriționist sunt esențiale pentru a te asigura că primești nutrienții necesari, îți atingi obiectivele de pierdere în greutate și, cel mai important, îți menții rezultatele pe termen lung.
Și eu am trecut prin experiența Gastric Sleeve, iar medicul mi-a recomandat să încep ședințele de nutriție încă din prima lună după operație. Am avut întâlniri individuale cu un nutriționist în luna 1, 3, 6 și 12, unde am discutat despre progresul meu, alimentație și orice nelămurire aveam.
Aceste ședințe s-au dovedit a fi extrem de utile, însă volumul de informații era destul de mare. Așa mi-a venit ideea de a crea Planificatorul și jurnalul pentru consultațiile de nutriție, un instrument care să mă ajute să țin totul sub control și să profit la maximum de sfaturile nutriționistului.
De ce am creat acest planificator?
Am creat acest planificator din proprie experiență, pentru că știu cât de copleșitoare poate părea uneori avalanșa de informații, recomandări și schimbări din stilul de viață. Am vrut o soluție practică și ușor de utilizat, care să te ajute să îți organizezi parcursul post-bariatric și să te bucuri de rezultatele obținute.
Ce face acest planificator atât de special?
Planificatorul și jurnalul pentru consultațiile de nutriție este un instrument structurat, care te ghidează în fiecare etapă a parcursului tău post-bariatric.
Câteva dintre beneficiile sale:
- Organizare impecabilă: Ai un spațiu dedicat pentru fiecare aspect important al călătoriei tale: datele consultațiilor, detaliile nutriționistului, recomandări personalizate, monitorizarea progresului și chiar și un jurnal al alimentației.
- Comunicare eficientă cu nutriționistul: Notează toate întrebările și nelămuririle pe care le ai, precum și informații detaliate despre alimentația ta, pentru a primi răspunsuri personalizate la fiecare consultație. De exemplu, în prima mea ședință, nutriționistul mi-a calculat necesarul de proteine în funcție de ce i-am spus că mănânc.
- Monitorizare atentă a progresului: Graficul de greutate corporală, tabelul cu măsurătorile și secțiunea dedicată pierderii lunare în kilograme te ajută să vizualizezi evoluția ta și să te menții motivat.
- Motivație constantă: Planificatorul îți arată cât de departe ai ajuns și te ajută să îți sărbătorești reușitele și să îți reamintești de ce ai pornit pe acest drum.
- Stil de viață sănătos pe termen lung: Prin monitorizarea constantă a alimentației, a greutății și a stării generale de sănătate, vei putea adopta obiceiuri sănătoase pe care le vei păstra și după ce ai atins greutatea dorită.

Un instrument accesibil, creat cu grijă pentru tine
Am creat acest planificator în format A4 , cu o copertă atractivă și un interior minimalist, pentru a fi pe placul tuturor. Personal, îți recomand formatul A4, deoarece oferă mai mult spațiu pentru notițe.
Îl vei găsi aici în format digital și aici printat, în format A4.
Cu drag, Mihai
